Winston Rodney s-a nascut in 1948, in aceeasi zona cu Bob Marley, iar o discutie cu acesta in 1969 l-a purtat pe primul in calea sa catre succes. Rodney a cerut sfatul lui Marley in legatura cu intrarea in industria muzicii, iar Bob l-a sfatuit sa-l caute pe Clement „Coxsone” Dodd. In timpul unui duet cu prietenul sau Rupert Willington, cei doi au reusit sa atraga atentia lui Dodd. Fiind inspirat de Jomo Kenyatta, primul presedinte al Kenyei, Rodney alege ca numele grupului sa fie „Burning Spear”.
Acestora li s-a alaturat Delroy Hinds, care il ajuta pe Willington in acompanierea inconfundabilei voci a lui Winston. Primul lor single de succes a fost „Joe Frazier (He Prayed)” – un hit fugitiv in Jamaica. Inca de la inceput, piesele trupei s-au axat pe teme de profunda spiritualitate rastafariana si constiinta culturala, intrunindu-se intr-o serie de single-uri si doua albume. Incapabili de a atinge succesul avut cu primul hit, trupa il paraseste pe Dodd in 1975, si astfel incep o colaborare cu Jack Ruby, alaturi de care creeaza rapid doua hit-uri „Marcus Garvey” si „Slavery Days”. Cu ajutorul Black Disciples (care ii includea pe basistul Robbie Shakespeare si chitaristul Earl „Chinna” Smith), scot primul album alaturi de Ruby, „Marcus Garvey” – considerat esential pentru toti fanii roots. Island a aflat repede de noua trupa si astfel i-a convins sa semneze cu ei. Atunci cand casa de discuri a relansat albumul pentru ascultatorii internationali, intregul material a fost remixat, iar Burning Spear a fost eliminat din start.
Ca si reactie, Rodney si-a deschis propriul studio, iar Burning Spear a lansat o continuare foarte primita pentru „Marcus Garvey” din 1976 – „Man in the Hills” si de asemenea un album dub. Pana la acest moment, atat Willington cat si Hinds parasisera trupa, iar Rodney a incetat productia lui Ruby. Rodney a pastrat numele Burning Spear si a inceput sa-si produca propria muzica, avand inca sustinere din partea Black Disciples si aflandu-se inca sub marca Island. Pana ce „Dry and Heavy” a fost lansat in 1977, Burning Spear era deja cunoscut in Marea Britanie. Dupa cateva aparitii pe scena alaturi de trupa britanica de reggae Aswad, Spear pastreaza o parte din muzicieni, pe care ii alatura celor de la Black Disciples pentru urmatorul album „Social Living”, lansat in 1978.
Spear a fost invitat la prima editie a festivalului Reggae Sunsplash in 1980, si a aparut in mai toate editiile ulterioare ale festivalului. Tot in 1980 se lanseaza „Hail H.I.M.”, produs la studioul Tuff Gong, avandu-i ca si co-producatori pe Black Disciples si Aston „Family Man” Barrett. De-a lungul anilor 1980, Spears a avut turnee si a lansat albume, fiind nominalizat la premiile Grammy in 1985 si reorganizandu-si trupa de doua ori. La jumatatea anilor 1990, Spears s-a mutat in Queens, unde a continuat inregistrarile. Spears a primit o noua nominalizare la premiile Grammy in 1995 pentru „Rasta Business”, intr-un final reusind sa castige in 2000 cu „Calling Rastafari” si in 2009 cu „Jah is Real”.