In 1973, carnavalul Notting Hill a invitat pentru prima data soundsystem-uri reggae in petrecerile lor anuale de strada.
Pentru multi englezi, editia din acel an a carnavalului a reprezentat prima intalnire cu aceste sisteme personalizate, ce migrasera in Marea Britanie din Caraibe in anii 1940. Create de sunetisti si echipele lor, aceste sisteme audio au ajuns sa aiba un stil propriu britanic ce a continuat sa se dezvolte si a atras un public loial.
Istoricul de muzica John Masouri afirma in acest sens faptul ca „sistemele audio sunt de toate soiurile si formele. Unele sunt specializate in muzica dub, altele se concentreaza pe MC sau cantareti live, si mai sunt si acelea care pun accentul pe pura greutate a sunetului si calitatea tonalitatii. Din unele se aude muzica cea mai recenta, din altele muzica trecutului, fie ca este vorba de dub, ska sau roots. Unele sunt profund inspirate de miscarea Rastafari, altele sunt mai hedoniste”.
Sistemul audio Wassifa din Birmingham si-a creat o notorietate la nivel national in anii 1980.
O serie de expozitii ce au avut loc in Bristol, Birmingham si Londra au contribuit la documentarea dezvoltarii fenomenului sistemelor audio in Marea Britanie. Cele mai mari erau compuse din stive de boxe ce atingeau o inaltime de 3.6 m, fiind cel putin la fel de late. Pe langa boxe, sistemele contineau gramezi de amplificatoare si de asemenea platane si microfoane.
Domnul Masouri, care a lucrat la expozitia Sound System Culture London afirma ca „la microfoane se aflau cantareti si MC, iar publicul era numeros, compus din oameni foarte entuziasmati si care stiau exact ce se intampla”.
Oameni adunati in jurul unei boxe la un centru cultural din Birmingham
Acelasi John Masouri spunea ca sistemele audio se diferentiaza de discoteci prin persoanele ce compun crew-ul soundsystemului.
Acesta afirma „totul incepe de la proprietar si manager, care se ocupa de rezervari si colectarea banilor. Dupa aceea intervine persoana care construieste echipamentul, proiectat la specificatiile dorite, iar apoi apare operatorul, al carui rol este acela de a se asigura ca sistemul audio functioneaza in parametrii optimi. Urmatorul rol este cel al selector-ului – persoana care alege si pune muzica. Grupul este completat, bineinteles, de cei de la microfon, care animeaza si inveselesc multimea.
Este, deci, un efort de echipa”.
Unele sisteme de sunet, cum ar fi Jah Shaka (aici puteti vedea o imagine din Deptford, anul 1984), erau inspirate de miscarea Rastafari
„Au inceput ca fiind petreceri ilegale organizate pe proprietati private, cum ar fi subsolurile unor cladiri, insa nu numai. Motivul pentru acest lucru era faptul ca cei veniti din Caraibe nu se simteau bine veniti in barurile si cluburile locale. Astfel, acestia si-au creat propriile spatii in care se puteau simti bine, chiar daca pentru inceput ascultau muzica la radiogram(radio ce includea si un pick-up)”.
Fostul proprietar de club, Newton Dunbar, afirma: „Trebuia sa gasim o modalitate de a scapa de stres. Bineinteles ca oamenii isi doreau un loc in care se puteau relaxa, asa ca a trebuit sa gasim modalitati de a crea astfel de locuri. Una dintre ele era organizarea unei „petreceri blues”, o petrecere cu intrare platita ce se tinea intr-o casa. Un sistem audio isi muta echipamentele acolo, iar oamenii plateau o suma pentru a intra. La aceste petreceri se vindeau bere si alte bauturi, orice le trecea prin minte pentru a putea face bani.”
Sunetisti, ca Lloyd Coxsone, si-au creat propriile lor sisteme personalizate cu echipamente concepute pentru a reda sunetele dorite la intensitatea pe care o voiau.
Coxsone a parasit Jamaica pentru a veni la Londra in anul 1962 si s-a stabilit in Balham. Isi aminteste „era un mic loc in care se adunau cei din Indiile de Vest pentru a juca domino. Acolo era si un mic sistem audio numit Regina Occidentului. L-am intrebat pe selector daca as putea pune cateva piese. A spus ca atunci cand ii vine randul la masa, voi putea pune cateva melodii, astfel ca in momentul in care a venit randul lui sa joace domino ma aflam deja la platane. Automat, acel mic sistem a devenit al meu.”
In anul 1969 Coxsone a facut un pas important spre dezvoltarea sistemului sau de sunet Sir Coxsone Outernational. Isi aduce aminte de momentele in care asculta alte grupuri active ce detineau sisteme audio din Londra vremurilor acelea, cum ar fi Metro Downbeat, Daddy Young si Neville the Musical Enchanter.
Dupa cum spune, „diferenta stilului Sir Coxsone fata de toate celelalte stiluri este ca toate celelalte erau foarte bune in Londra, insa nu se duceau nicaieri altundeva. Sir Coxsone a calatorit la Bristol, Birmingham, Manchester, Leeds – am batut Marea Britanie in lung si-n lat. Nu era simplu in acele locuri, insa atmosfera era frumoasa. Si au venit de fiecare data sute de oameni, pentru ca voiau sa se distreze. Apoi au inceput sa mearga si alte sisteme audio, dupa ce am tot calatorit noi.”
Orasele vizitate de catre Coxsone aveau propriile lor sisteme audio de succes, dar Londra era baza. Domnul Masouri spunea „toti artistii, producatorii, sunetistii jamaicani de top, toate marile nume ale scenei jamaicane, cu totii ajungeau in Londra. Multi dintre ei trait in Londra pentru diverse perioade de timp, inclusiv Bob Marley, Dennis Brown, Gregory Isaacs, Jimmy Cliff, astfel ca totul era concentrat acolo. Cele mai grele si mai impresionante sisteme audio veneau din Londra. Aici au aparut sisteme de sunet care nu numai ca au ajuns la nivelul celor de top din Jamaica, dar chiar le-au depasit in anumite aspecte.”
Lloyd Coxsone a creat unul dintre cele mai influente sisteme audio din Marea Britanie, Sir Coxsone Outernational – „am inspirat o intreaga generatie de sisteme de sunet la nivel mondial”
Faptul ca sistemul de sunet putea atrage artisti jamaicani reprezenta un lucru imens. John Masouri spune: „este ca si cum ai inventa o scena contry western in Yorkshire, iar Willie Nelson ti-ar spune ca ceea ce faci e ok, ai sti ca faci o treaba buna. Si trebuie, de asemenea, sa ne amintim ca atunci cand au venit cantaretii mari din Jamaica – si aici nu vorbim despre Bob Marley si cei de genul lui, ci de artistii dancehall, MCii – acestia nu au cantat in spatii conventionale, ci in cadrul unor sisteme audio. Asa ca trebuia sa mergi la Sir Coxsone daca voiai sa-i vezi spre exemplu pe Josey Wales sau Junior Reid sau Nitty Gritty sau Tenor Saw atunci cand au venit in Marea Britanie. Acolo ii puteai vedea.”
Studio City Crew a format viitorii membri ai UB40
Anii 1980 au venit cu o schimbare, noua generatie de sisteme audio punand accent pe MC si cantareti. Iar sistemele de sunet din Marea Britanie si-au creat un stil propriu, ajungand sa influenteze scena jamaicana.
Domnul Masouri spunea: „In cadrul Sir Coxsone Outernational puteai asculta Daddy Freddy, puteai asculta Levi Roots, puteai asculta Tenor Fly, puteai asculta Jah Screechy. In cadrul Saxon puteai asculta Philip Levy, puteai asculta Maxi Priest, puteai asculta Smiley Culture, Asher Senator, Tippa Irie, Daddy Colonel”.
Irie spunea: „Ceea ce am facut noi ca MC la Saxon a revolutionat muzica. Peter King a fost cel care a creat stilul acesta de vorbit rapid care a indreptat atentia asupra noastra. La scurt timp dupa aceea, DJ ca Yellowman, General Trees si Peter Metro au preluat stilul nostru. Am fost primii care am inceput sa scriem versuri care umpleau ritmurile de la inceput pana la sfarsit si care am spus povesti in propriul nostru fel, fara sa folosim patois. Puteam face versuri din orice, si eram intr-un fel traducatorii mediului nostru inconjurator, deoarece vorbeam despre ceea ce intampla in jurul nostru si lucrurile cu care ne confruntam in vietile noastre de zi cu zi.”
Saxon era compus din artisti reggae britanici, cum ar fi Maxi Priest, Smiley Culture si Tippa Irie
John Masouri afirma: „Peste tot in Londra erau sisteme de sunet cu oameni la microfon care au inceput sa inregistreze in anii 1980 – mai ales odata ce muzica a devenit digitala. La acea vreme a existat o adevarata explozie de talent”. Scena muzicala era alimentata de inregistrari live ale unor sesiuni dancehall distribuite pe casete, insa acestea nu erau disponibile la scara larga. Domnul Masouri spune „trebuia sa stii pe cineva sau sa mergi in micile locuri in care erau vandute pentru a le cumpara”.
Alpha & Omega la carnavalul St Paul, Bristol, anul 1991
Totusi, pe o caseta de nouazeci de minute puteau auzi la microfon vocile anumitor nume cunoscute si, bineinteles, artisti noi. Acest lucru a ajutat publicul in a-si gasi sistemele audio cu care sa se identifice.
John Masouri afirma: „daca auzi o caseta Saxon si auzi un foarte tanar Maxi Priest, de exemplu, iar acesta iti atrage atentia, atunci ii vei urmari cariera, ii vei cumpara inregistrarile atunci cand vor fi lansate – iar acest lucru creeaza senzatia de sprijin si identificare cu un anume sistem audio, e un sentiment asemanator cu cel de apreciere pentru o echipa de fotbal”.
Pentru o perioada indelungata de timp, gasirea locurilor pentru a tine petreceri a fost aproape imposibila, motiv pentru care sistemele audio operau underground. Domnul Masouri spune, insa, ca in ultimii ani a putut observa o crestere a interesului pentru cultura reggae.
El spune: „muzica nu a fost vreodata atat de accesibila, iar pentru asta ii multumim internetului. Tot mai multi oameni au devenit interesati de ea. Alimenteaza toate aceste carti, expozitii de film si documentare. Abia acum putem spune ca veteranii primesc recunoasterea pe care o merita. Muzica lor este auzita, inregistrarile clasice sunt auzite, istoria lor este documentata. Primesc un pic de recunoastere pentru munca lor acum, la batranete – pentru ca au ajutat la evitarea dezbinarii comunitatilor; iar acesti detinatori de sisteme audio, cum ar fi Lloyd Coxsone trebuie apreciati, deoarece datorita lor multi au ramas departe de strazi si necazuri. Le-au oferit un scop si sentimentul de apartenenta pe care altfel poate nu l-ar fi avut.”