Dub

Un Scurt Istoric al Muzicii Dub

In ziua de astazi, cuvantul ‘dub‘ este folosit pentru a descrie un gen de muzica ce consta in principal din remix-uri instrumentale ale unor inregistrari existente. Aceste remix-uri manipuleaza si remodeleaza radical inregistrarea prin utilizarea de efecte sonore. Procesul de productie si mixare nu este folosit doar pentru a reproduce performanta live a artistului, ci si pentru a include efecte audio si “trucuri” de studio, acestea fiind vazute ca parte integranta a muzicii. Dub-ul isi are radacinile in Jamaica sfarsitului anilor 1960, unde este acceptat de catre publicul larg faptul ca Osbourne Ruddock a fost pionierul acestui gen. Ruddock a transformat statia de mixat intr-un instrument, iar astfel DJ-ul sau cel care mixeaza joaca rolul de artist sau performer. Aceste exemple timpurii de dub pot fi privite ca preludiu pentru o serie de genuri dance si pop.

 

dub-reggae-roots-king-tubby-e1471715793127
Osbourne Ruddock

Intotdeauna, Jamaica a imprumutat din muzica in voga americana in proportii considerabile, adaptand-o cu scopul de a-i oferi acesteia propriile variatii unice. In perioada anilor 1940, muzica “trupelor mari” era foarte populara in Jamaica, cu trupe de swing ce aveau turnee in intreaga tara – acestia cantau in sali locale de dans. Deja, in jurul anilor 1950, aceste trupe mari au inceput sa fie inlocuite de grupuri mai mici, mai dinamice si mai optimiste de bop (stil de jazz) si R&B.

Jamaicanii ce calatoreau in Statele Unite in cautare de locuri de munca erau expusi acestor noi genuri, ce se potriveau perfect optimismului postbelic al americanilor. Acestea erau cantate live, fiind folosite sisteme audio de dimensiuni mari, tendinta ce a fost adoptata in Jamaica. Curand, in zonele ghetou ale Kingston-ului, capitala Jamaicai au inceput sa apara operatori de sisteme audio, ce organizau petreceri in spatii deschise mari, numite “peluze”. Acesti operatori organizau, de asemenea, turnee in zonele rurale din Jamaica, intrand astfel in directa competitie cu trupele mari. Sistemele de sunet au preluat curand controlul salilor de dans, intrucat, cum multi nu detineau un aparat radio, aceasta era unica modalitate de a fi la curent cu noile piese R&B. Sistemele de sunet erau, de asemenea, mult mai ieftine decat o duzina de muzicieni, si astfel nu existau nici pauze. Pana la jumatatea anilor 1950, Duke Reid si Clement ‘Coxsone’ Dodd devenisera doi dintre cei mai proeminenti operatori de sisteme audio din Jamaica.

In 1954, Ken Khouri a infiintat prima casa de discuri jamaicana (Federal Records), ce producea atat copii licentiate ale unor materiale americane, cat si inregistrari ale catorva artisti locali. Urmandu-i exemplul, Duke Reid si Clement ‘Coxsone’ Dodd au organizat propriile lor sesiuni de inregistrari cu artisti jamaicani, urmand ulterior ca muzica acestora sa fie distribuita prin sistemele audio ale celor doi – in speranta de a obtine un avantaj pe piata extrem de competitiva. Atfel, Derrick Morgan si Eric Morris au inregistrat pentru evenimentele cu sistem audio ale lui Duke Reid. Reid, care punea muzica la “S-Corner” pe soseaua Spanish Town, a redenumit prima piesa “Lover Boy” a lui Derrick Morgan in “S-Corner Rock” cata vreme era redata prin sistemul audio, in stilul lui Reid. De asemenea, Clement Dodd a avut primele sesiuni in acelasi an, inregistrand peste o duzina de piese cu artisti ca Alton Ellis si Eddie Perkins, Theophilius Beckford, Beresford Ricketts si Lascelles Perkins.

La inceputul anilor 1960, tinerii jamaicani in cautare de locuri de munca au inceput sa fie atrasi catre marile orase. In ciuda asteptarilor lor cererea era prea mica iar acestia nu isi gaseau un loc de munca foarte usor, iar atmosfera din ghetouri incepuse sa se deterioreze. Acesti tineri, sau “rude boys” – cum au fost denumiti, au inceput sa se organizeze in bande in diferitele ghetouri din Kingston.

“Rude boys” s-au aliat cu asa-zisa lume interlopa, grupari de oameni ce traiau in afara legii si care dominau dintotdeauna muzica dance jamaicana. Conexiunea lor cu salile de dans, alaturi de stilul lor de a dansa (mult mai lent si provocator) au schimbat tempo-ul muzicii de la unul mai rapid cum era ska, catre unul mai lent, cum era beat-ul rock steady. In timp ce multi producatori sustin ca au fost pionierii stilului rock steady, Duke Reid a fost cel care l-a valorificat, inregistrand si lansand o serie de piese ale mai multor artisti ce abordau acest nou gen.

 

Duke Reid
Duke Reid

Curentul rock steady a fost in voga putin peste un an, si desi si Coxsone Dodds au dominat muzica jamaicana pentru mai bine de un deceniu, trei alti producatori, Lee ‘Scratch’ Perry, Bunny Lee si Osbourne Ruddock (toti lucrand la un moment dat pentru Reid sau Dodds) au preluat controlul ritmului muzicii din Jamaica in anii 1970 si ulterior.

Lee Perry (sau Rainford Hugh Perry) s-a nascut in 1936, in Kendal, un orasel din zona rurala a Hanovrei, nord-vestul Jamaicai. Perry a sosit in Kingston la sfarsitul anilor 1950 si imediat a incercat sa intre in domeniul muzical. A inceput prin a lucra pentru Coxsone Dodd ca bouncer, spion, impresar, compozitor fara credit, in cele din urma devenind interpret. Perry a incetat colaborarea cu Coxsone in urma unor neintelegeri in legatura cu remuneratia, si astfel a inceput sa lucreze cu o noua casa de discuri (Amalgamated) infiintata de Joel Gibson.

 

Lee Perry
Lee Perry

Aici a inregistrat un hit reggae numit “People Funny Boy” (aceasta piesa reprezenta un atac verbal la adresa angajatorului precedent, Coxsone). Perry a devenit bine cunoscut ca si producator si a avut o contributie mare in succesul timpuriu al lui Bob Marley si Wailers. A inceput colaborarea cu Marley si Wailers in 1969, aceasta fructificandu-se in versiuni definitive ale unora din cele mai importante piese ale lor. Prin munca sa ca artist, producator sau inginer, Perry a devenit unul dintre cei mai importanti oameni responsabili cu modelarea muzicii jamaicane din ultimii patruzeci de ani.

 

Bob Marley si Wailers
Bob Marley si Wailers

Osbourne Ruddock (cunoscut si sub numele de King Tubby) s-a nascut in Kingston, in anul 1941, si a lucrat ca inginer electronist (reparatii aparate radio, tv) pe parcursul anilor 1960. Pana in 1968 ajunsese sa detina un sistem audio (numit “Home Town Hi-fi”), iar faptul ca folosea efecte unice de ecou si reverberatie l-au ajutat sa se remarce. In aceasta perioada, a lucrat de asemenea pentru Duke Reid in studioul Treasure Isle, fiind expert in masterizare. Materialele create erau concepute cu scopul de a obtine un avantaj competitiv asupra celorlalti operatori de sisteme audio prin exclusivitatea lor. Ruddock mixa una din versiunile dub, cand accidental, a omis din inregistrare o parte a liniei vocale. Reascultand, a realizat ca ii placea efectul creat doar cu muzica de fundal si a integrat aceasta bucata in programul sistemului sau audio.

In cadrul unuia dintre evenimente, a pus piesa cu vocal pe care o cunostea toata lumea, iar dupa aceasta a urmat variant dub plate a ritmului si tuturor li s-a parut incredibil.

Curand, aceste noi versiuni de piese cunoscute (combinate cu efectele unice ale sistemelor sale de sunet), au facut “Hometown Hi-fi” al lui Tubby extrem de popular. In plus, Tubby incepuse sa lucreze cu DJ-ul Edward Beckford, cunoscut ca U Roy, care incepuse sa dea atentie sentimentelor vociferate de cantareti prin noul sau brand de jive scandalos. Acest stil vocal, cunoscut ca “toasting”, este general vazut ca precursorul rap-ului.

In 1972, Ruddock a infiintat un mic studio in Bromilly Avenue, 18, din Waterhouse (cartier din Kingston), unde a inceput sa experimenteze, folosind o serie de aparate construite in casa ce produceau efecte electronice cum ar fi reverberatie, intarzieri sau egalizatoare, modificand din ce in ce mai mult felul in care suna aceste instrumentale. A facut rost de un dispozitiv de inregistrare electromagnetica si de un magnetofon dublu, si folosind de asemenea mixerul facut de el insusi, a inceput colaborari cu producatori ca Bunny Lee si Lee “Scratch” Perry. Alaturi de Perry, a produs albumul dub stereo Blackboard Jungle in 1973.

Joe Gibbs de la Amalgamated a observat rapid potentialul acestor instrumentale, si astfel l-a instruit pe Errol Thompson (inginerul lui Gibbs de la studioul Randy 17) in a adauga instrumentale partilor B ale single-urilor, numite dub. Tubby a achizitionat un mixer pe 4 canale de la Dynamic Studio, si folosindu-se de cunostintele sale in electronica, a reusit sa-l customizeze astfel incat sa includa fadere. Acest lucru i-a permis lui Tubby sa treaca lin de la o piesa la alta, oferindu-i un avantaj asupra rivalului Errol Thompson, care, intrucat se folosea de butoane, avea treceri mult mai abrupte. In 1974, Tubby a inceput o colaborare cu Bunny Lee, care furniza sute de ritmuri, a facut inregistrari cu toti artistii de succes la studioul lui Ruddock (printre acestia se numarau Johnnie Clarke si Cornell Campbell). Studioul avea acum in dotare o serie de dispozitive pentru creat efecte, cum ar fi cele de intarziere a ecoului, acesta fiind produs de catre Tubby prin trecerea unei bucati de banca peste capetele unui magnetofon dublu.

king-tubby-black-foundation-in-dub-with-errol-thompson-etc
O parere generala spune ca cea mai buna perioada a lui King Tubby a fost la jumatatea anilor 1970, in timpul colaborarii cu Bunny Lee, acesta bazandu-se pe experimentarile si expertiza lui Tubby.

Improvizatiile erau la ordinea zilei; majoritatea dub-ului creat de Tubby era mixat live, Djul folosindu-se de mixerul sau cu mare maiestrie, reconstruind si reinventand muzica.

Desi Tubby nu era instrumentist, in timpul inregistrarilor cu trupa de studio Aggrovators a lui Lee, si-a putut folosi mixerul si dispozitivele primitive de creat efecte ca pe niste instrumente – in cateva ocazii adaugand chiar sunete de tunet obtinute prin reverberatii de arc sau un ton de test pe frecventa scurta in ecou profund (mai tarziu foloseste sunete de sirena sau focuri de arma).

Pentru Tubby si ai lui a fost mai mult decat a folosi reverberatii si efecte de intarziere in mix-urile lor; aceste efecte erau folosite pentru a da viata unor versiuni radical remixate ale pieselor. Fiind un electronist talentat si plin de resurse, Tubby a improvizat la nesfarsit cu echipamentul din studioul sau.

Tubby continua prin a incepe formarea altora ca “Prince” Philip Smart, Lloyd James (cunoscut ca “Prince Jammy”) si Overton ‘Scientist’ Brown in dub. La jumatatea anilor 1970, Jammy devine cel mai bun DJ de dub de la studioul Waterhouse al lui King Tubby. Pana in acest moment mixase majoritatea pieselor dub ale lui Bunny Lee. In 1978, insa, Jammy isi deschide propria marca numita “Imprint” si face primii pasi in productia muzicala. In 1985 devine producatorul dominant din Jamaica, fiind el insusi responsabil cu producerea unei noi generatii de muzicieni si DJ ai acestui gen de muzica.

 

a-33468-1411286813-4984-jpeg
Overton ‘Scientist’ Brown

Spre finalul anilor 1970, Overton ‘Scientist’ Brown a devenit DJ-ul de baza al lui Tubby. Brown l-a cunoscut pentru prima oara pe Osbourne atunci cand lucra la magazinul de reparatii radio/tv al acestuia. I s-a oferit oportunitatea de a experimenta in timpii morti ai studioului. Nerabdator, Brown isi asculta creatiile alaturi de Tubby, insa acesta ii spunea ca ii considera munca slaba si ca mai are multe de invatat. Ani mai tarziu, Tubby a recunoscut ca incerca sa-l incurajeze pe Brown sa evolueze, iar ca dub-urile lui timpurii erau excelente.

Fiecare DJ al lui Tubby aducea ceva diferit, insa indiferent de persoana care mixa, rezultatul final avea intotdeauna acea semnatura unica a lui King Tubby.

La inceputul anilor 1980, King Tubby si-a dedicat timpul construirii noului sau studio. Finalizat in 1985, producea curand primul sau hit, piesa “Tempo” a lui Anthony Red Rose. Parea ca Tubby va deveni producatorul numarul unu de muzica din Jamaica, insa in 1986 a fost impuscat mortal langa studioul sau.

Scena muzicala jamaicana a avut stransa legatura cu cea a Regatului Unit cel putin de la inceputul anilor 1960. Muzica artistilor ska jamaicani a fost imediat acceptata de cultura “Mod” englezeasca, odata ce au semnat cu case de discuri din Anglia. Acest sprijin a facilitat, intr-o oarecare masura, exportul muzicii jamaicane in restul lumii. Toate acestea, in combinatie cu popularitatea crescanda a genurilor moderne de muzica precum trip hop, drum and bass si jungle (descendente directe ale muzicii dub jamaicane a lui King Tubby), au facut ca noi artisti si producatori din afara Jamaicai sa continue experimentarea si folosirea dub-ului in muzica lor. Steve Barrow de la Blood and Fire sustine:

“Tubby a fost un geniu dupa orice standarde. A inventat dub-ul – care, dupa cum stim, a fost baza majoritatii muzicii dance de astazi, de la trip hop pana la tehno. Daca Lee a fost primul suprarealist al dub-ului, Tubby a fost cu siguranta primul modernist.”

Din Anglia provine acum un procent mare din numarul total de artisti implicati in acest gen de muzica, multi din producatorii de varf fiind de aici. Adrian Sherwood si The Mad Professor sunt doi dintre liderii din dub.

 

Mad Professor
Mad Professor

Incepand din anii 1970, Adrian Sherwood (producatorul din spatele casei de discuri British On-U), a produs multi artisti din genul dub, cum ar fi Creation Rebel, African Headcharge, Singers & Players si Dub Syndicate. Experimentand uneori salbatic cu tehnicile de studio, ruland uneori piese intregi invers, a atras de multe ori artisti din afara dub-ului, cum ar fi Depeche Mode, Nine Inch Nails, Living Color, Garbage si The Cure, toti folosind abordarea radicala a lui Sherwood in mixarea materialelor lor.

“Mad Professor” (alias Neil Fraser) a inceput sa produca si sa mixeze dub in anii 1980. In ultimii saisprezece ani, a devenit unul din artistii de top ai acestui gen. Unul dintre cei mai prolifici creatori din acest mediu, a lansat mai mult de o suta de albume, si a realizat remixuri pentru artisti ca Massive Attack, Sade si Pato Baton. Foloseste sunete electronice caracteristice, bipuri si alte sunete individuale.